Fostul doctor al lui Chelsea, Eva Carneiro și-ar putea găsi de lucru la doar o lună după despărțirea cu scandal de clubul condus de Jose Mourinho.
Rămasă fără slujbă în luna septembrie, după ce a fost criticatî în termeni duri de tehnicianul portughez al lui Chelsea, Carneiro (42 de ani) a devenit o figură apreciată de publicul iubitor de fotbal din Anglia. Astfel, presa britanică scrie că femeia care s-a ocupat de vedetele de pe Stamford Bridge între 2011 și 2015 ar fi primit o ofertă de la Charlton, echipă care joacă în liga a doua din Anglia.
Tot presa din Albion notează că scandalul dintre Carneiro și Jose Mourinho este departe de a fi încheiat, iar cei doi se vor revedea în instanță. Avocații medicului au înaintat procesul, motivând că acțiunile managerului portughez au fost premeditate și clienta lor a fost victima discriminării, iar Mourinho va fi înștiințat în cel mai scurt timp.
Scandalul dintre Eva Carneiro și Jose Mourinho a început pe 8 august, odată cu prima etapă din Premier League. Condus pe teren propriu de Swansea, scor 2-1, portughezul s-a supărat pe echipa medicală, formată din Carneiro și Jon Fearn, deoarece a intrat pe teren, în prelungiri, pentru a-i acorda îngrijiri medicale lui Eden Hazard. Cum regulamentul prevede că fotbalistul trebuie să iasă în afara terenului când primește îngrijiri de la echipa medicală, Chelsea a rămas, pentru o scurtă perioadă de timp, cu doar opt jucători de timp, fapt care l-a deranjat pe carismaticul antrenor portughez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER